februarie 21, 2008
De mult nu am mai citit un articol de fond demn de 26 ianuarie. Numita Elena Udrea, auto-proclamată expert în relații internaționale comite un post de zile mari pe blogul propriu și personal:
"In timpul campaniei pentru Presedintia Romaniei, Traian Basescu a vorbit despre dorinta de a reda demnitatea romanilor, de a le reda increderea in propria valoare, de a-i vedea mergand cu capul sus pe strada. Politica externa construita de actualul Presedinte este in sfarsit una coerenta si consecventa, care a transformat Romania intr-un partener credibil pentru aliatii nostri, care si-a stabilit coordonatele pornind de la interesul national. Astfel, s-a afirmat o axa a securitatii nationale care trece prin Bucuresti, Londra, Washington si in acelasi timp s-a declarat apartenenta Romaniei la valorile Uniunii Europene. Politica externa se defineste pornind de la realitati precum acelea ca suntem membrii NATO, UE, tara riverana Marii Negre, in vecinatatea Eurasiei. Toate atuurile sunt valorizate in incercarea de a face din Romania o voce ascultata in plan international. In ciuda unor critici nefondate care s-au auzit acasa, pana si Vladimir Putin a dat exemplul tarii noastre atunci cand a vorbit despre bunele relatii ale Rusiei cu alte state.
Restul aici http://www.elenaudrea.ro/blog/2008/02
Ok, înțeleg că distinsa doamnă este un aprig admirator al Președintelui Băsescu, dar o asemenea alăturare de fapte contradictorii care să fie prezentate ca o victorie absolută și necruțătoare asupra dușmanilor de clasă (și de casă) nu am mai citit din zilele cu 26 ianuarie! Poate dna îl propune pe TB la "Premiul Simba pentru Pace", făcând-ul al doilea recipiendar al prestigioasei distincții, după NC.
Powered by Qumana
iulie 24, 2007
Uite că, după două luni revin pe blogosferă. Cu o idee fixă - Eutanasiaţi Vama Veche!
După ceva week-endu-ri în Vamă, cred un singur lucru: Vama nu mai poate să fie salvată. Trebuie eutansiată, pusă în mormântul amintirilor de copilărie, lăsată acolo, şi trecut peste. “Salvarea Vamei (sau a Vămii, cum doriţi) a fost moarte ei. RIP.
martie 15, 2007
Ieri, jurnalele - hârtie sau electronice - anunţau intrarea României în programul “One Laptop per Child”. Ideea lui Nicholas Negroponte de a crea un dispozitiv portabil, ieftin şi care să permită unui copil să comunice, să creeze şi să se joace e genială (ok, nu ajungi şef la MIT Media Lab dacă eşti un fel de “Average Joe”. Faptul că cineva pe plaiurile noastre a avut ideea intrării copiilor din România în acest program este şi mai bună - three cheers pentru Ioan Ghişe. Nu vorbesc de aglomerările urbane unde accesul la Internet este aproape general (doar câţiva din amicii mei au avut ideea de a nu-şi pune conexiuni acasă, ca Doamne feri vine răutatea la copii pe bandwidth), ci de “cealaltă” Românie, cea rurală, cea fără apă curentă, cea cu şcoli care stau să cadă, cea fără telefon, fără cablu, fără satelit, cea care avea toate şansele să rămână pe afară în reconfigurarea a ceea ce numim “Knowledge based economy”.
Criticii au apărut imediat, si aici supărarea mea pe prietenul Pambi (oficial domnul deputat Varujan Pambuccian, Preşedinte al Comisiei de ITC de la Camera Deputaţilor) se oţărăşte la proiect - argumentele lui referitoare că OLPC nu e chiar un “laptop”, că e “outdated technology”, presupun că şi faptul că softul e open-source (avem o dispută pe subiectul ăsta de vreo zece ani) nu stau chiar în picioare. După umila mea părere, avem talentul să considerăm computerul ca un “status symbol”, să ne bătem în RAM cum ne bătem în cai-putere atunci când vorbim despre maşini. Argumentul lui Varujan, referitor la OLPC nu e laptop, este la fel de valid cu cel “dacă n-ai SUV, n-ai maşină”. Filosofia OLPC nu este una de interacţiune univocă şi egoistă cu obiectul tehnologic - web 0.0 sau web 1.0 - ci una cooperativă, altruistă şi ţinând de constituirea reţelelor de cooperare. Cum spunea cineva despre Wikipedia “its not the best encyclopedia in the world, but its good enough”. Sensul OLPC este să fie good enough la un preţ acceptabil, să ofere o intrare în lumea post-modernităţii informatice, nu să rippeze DVD-uri sau să compileze rapid în C++. OLPC nu este o platformă de vis pentru gameri, este o unealtă care îţi permite să navighezi pe net, să ţii un blog, să discuţi cu prieteni, să colaborezi. Faptul că nu este “Designed for MS-Window” nu mă deranjează deloc, asta înseamnă că are un sistem de operare stabil, neriscant şi care e dezvoltat de oameni, care nu vrea chei de activare, nu stă ore întregi să îşi facă update şi care e oferit fără plată.
februarie 27, 2007
Primele mele întâlniri cu blogging-ul au fost quasi dezamăgiri, şi asta datorită faptului că ele, blogurile, erau “personale”. Ceea ce am simţit, şi simt şi acum, este că ţin loc de personal shrink.
Poate unii au nevoie să descarce sacul cu senzaţii în fiecare moment, dar pe de altă parte, chiar nu cred în nevoia de a ne împărtăşi cotidianul şi experienţele sale senzoriale cu miliardul şi plus de internauţi.
De gustibus, dar aceasta dă reacţiile Web 0.0 - adică Gutenberg - ale lui Lucian Mândruţă. Cred, pe de altă parte, că o comunicare mai diversificată este necesară, dar trebuie să păstrăm proporţiile. Oricum devine un sport addictive - am dat trei posturi pe ziua de azi, şi mai pun unul despre “Second Life”.
februarie 27, 2007
Uite că m-am enervat pe Victor Roncea! Speram ca primul post real din blog-ul aista să fie generat de vreo problemă mai cu motz (Web 2.0, 2.1, Relaţii internaţionale, lecturi sau alte cele), dar ofensiva dusă de V.R. împotriva lui Liiceanu chiar m-a umplut de draci! Micul teolog-artist plastic (sper să fi nimerit între fraţii R. care e V.) se dă complet pe ghiaţa azi, în Ziua, cu referire la Liiceanu. Ok, poate lui Liiceanu avem ce-i reproşa, ca filosof, ca editor sau ca om, dar butoiul de lături aruncat este imund. Nu vreau să intru în teoria conspiraţiei, dar deja văd o campanie de “character assasination” a intelectualilor liberali în România. Au început cu Antohi şi Smaranda Enache, urmează Liiceanu şi Patapievici, trecând prin Tismăneanu, plus acuzaţiile de complot mondialist la adresa lui George Soros. Pui bomboana pe colivă, Alex Mihai Stoenescu cu imposibilitatea naţionalismului comunist. Nu o să mă fac eu apologetul lui Marx, nici al lui Fidel Castro, dar “socialismul real”, au “ssmd” (pentru cine îşi mai aminteşte), s-au lăfăit în teză naţională cât şi-au dorit, începând cu Lenin & Co. Ceea ce mă deranjează la ambii - V. R. şi A.M.S. - este că pozează în observatori inocenţi, ambii fiind legaţi de cercuri care numai liberale şi democrate nu sunt - V.R. de Ilie Bădescu, AMS de Becali - naţio-ortodoxi ambii, dacă nu asistăm la vreo sinergie a faptelor, vorba unuia.
Nu dau link-uri, ca nu vreau să le măresc audienţa, dar chiar începe să devină relativ irespirabil.
februarie 20, 2007
Am cedat tentaţiei şi am început un blog. Experienţă nouă, filosofie schimbată, comunicare globală.
