Uite că m-am enervat pe Victor Roncea! Speram ca primul post real din blog-ul aista să fie generat de vreo problemă mai cu motz (Web 2.0, 2.1, Relaţii internaţionale, lecturi sau alte cele), dar ofensiva dusă de V.R. împotriva lui Liiceanu chiar m-a umplut de draci! Micul teolog-artist plastic (sper să fi nimerit între fraţii R. care e V.) se dă complet pe ghiaţa azi, în Ziua, cu referire la Liiceanu. Ok, poate lui Liiceanu avem ce-i reproşa, ca filosof, ca editor sau ca om, dar butoiul de lături aruncat este imund. Nu vreau să intru în teoria conspiraţiei, dar deja văd o campanie de “character assasination” a intelectualilor liberali în România. Au început cu Antohi şi Smaranda Enache, urmează Liiceanu şi Patapievici, trecând prin Tismăneanu, plus acuzaţiile de complot mondialist la adresa lui George Soros. Pui bomboana pe colivă, Alex Mihai Stoenescu cu imposibilitatea naţionalismului comunist. Nu o să mă fac eu apologetul lui Marx, nici al lui Fidel Castro, dar “socialismul real”, au “ssmd” (pentru cine îşi mai aminteşte), s-au lăfăit în teză naţională cât şi-au dorit, începând cu Lenin & Co. Ceea ce mă deranjează la ambii – V. R. şi A.M.S. – este că pozează în observatori inocenţi, ambii fiind legaţi de cercuri care numai liberale şi democrate nu sunt – V.R. de Ilie Bădescu, AMS de Becali – naţio-ortodoxi ambii, dacă nu asistăm la vreo sinergie a faptelor, vorba unuia.
Nu dau link-uri, ca nu vreau să le măresc audienţa, dar chiar începe să devină relativ irespirabil.
Primele mele întâlniri cu blogging-ul au fost quasi dezamăgiri, şi asta datorită faptului că ele, blogurile, erau “personale”. Ceea ce am simţit, şi simt şi acum, este că ţin loc de personal shrink.
